Amiloidoza este o afecţiune metabolică care afectează
rar câinele şi pisica, fiind rezultatul amiloidozei sistemice. Amiloidul este o
proteină compusă din mai multe fracţiuni amiloidogenice apărute în diverse
procese patologice. În amiloidoza sistemică precursorul amiloidului este
reprezentat de amiloidul A (AA). Această proteină poate apărea secundar ca
reacţie la o inflamaţie cronică, la un
proces neoplazic sau poate fi congenital
(mai ales la om). În cazul amiloidozei
sistemice, semnele clinice depind atât de organul primar afectat cât şi de
întinderea leziunii.
La câine şi
pisică se recunosc unele predispoziţii de rasă: Chinese Shar Pei, Abisiană,
Siameză şi alte rase de pisici orientale.
La animale amiloidoza afectează în special
rinichiul şi secundar ficatul (nu toate cazurile cu afectare renală prezintă şi
forma hepatică).
Histologic, amiloidul apare ca un material
eozinofilic depozitat în spaţiul Disse,
această localizare determinând în timp atrofia hepatocitelor adiacente şi
dilataţia sinusoidelor. Amiloidul poate fi localizat şi difuz, zonal sau
multifocal. O altă localizare este la nivelul pereţilor vasculari, în portă şi
în ţesutul perivascular.
Acumularea masivă de amiloid în ficat face ca
acesta să devină mărit şi fragil. Cu ocazia unui traumatism care de multe ori
este reprezentat chiar de o săritură banală, parenchimul hepatic se rupe şi
apar hemoragii subcapsulare sau abdominale (în urma rupturii capsulei
hepatice). Rupturi ale ficatului pot avea loc
chiar în momentul unei puncţii hepatice, fapt ce determină hemoragie
abdominală (prin puncţionarea capsulei hepatice).
Tabloul clinic. Animalele prezintă anemie şi hipotensiune
ca urmare a rupturii capsulei hepatice şi apariţia hemoabdomenului. Se mai
observă stare depresivă, anorexie, paliditatea mucoaselor, puls imperceptibil
şi sufluri cardiace secundare anemiei. La palpaţia abdomenului se poate percepe
hepatomegalie. La aceste semne se
suprapun semnele bolii primare.
Diagnosticul se suspicionează clinic şi se
confirmă histopatologic. În lipsa examenului histopatologic, se realizează un
diagnostic diferenţial faţă de PIF, lipidoza hepatică şi limfomul hepatic.
Diagnosticul de laborator: ALAT este crescută uşor
sau mediu; fosfataza alcalină şi GGT este rareori crescută (diagnostic
diferenţial faţă de
colangite/colecistite sau
lipidoza hepatică).
Ecografic, amiloidoza este dificil de diferenţiat
de limfom sau lipidoză, toate trei afecţiunile determinând
o creştere a ecogenităţii parenchimale (sau aspect mixt hipo –
hiperecogenitate); în schimb nu se observă dilataţii ale canalelor biliare
(diagnostic diferenţial faţă de afecţiunile biliare). Biopsia hepatică, după evaluarea hemostazei, confirmă
diagnosticul (297).
Prognosticul este rezervat, animalele putând muri
prin hemoragie abdominală.
Tratamentul este specific şi simptomatic. La
câine, Scherk M.A. şi Center S.A., 2005 citează un caz tratat specific cu Colchicină (0,03
mg/kg/zi)(137). La pisică Colchicina este contraindicată datorită posibilei
toxicităţi. În cazul când se impune administrarea Colchicinei la pisică Scherk
M.A. şi Center S.A., 2005 recomandă doza de 0,03 mg/kg oral la 48 ore, Nelson
şi Couto, 2009 menţionând faptul că
administrarea Colchicinei la pisică nu a oferit rezultate concludente. Simptomatic
se administrează antioxidante şi
vitamina K. În cazul hemoabdomenului acut se poate interveni prin transfuzii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu