Pentru a înţelege imaginile oferite de examenul
ecografic este necesară o rememorare a datelor anatomice privind circulaţia
arterială şi venoasă hepatică (figura 54). În acest scop subcapitolul de faţă
va fi structurat asemănător cu capitolul similar propus de Grupul de
Standardizare a Bolilor hepatobiliare la câine şi pisică (342).
Figura 54
Ramurile aortei abdominale –
după Ewans H.E., 1993
1. a, gastrică stângă; 2. a.
hepatică; 3. a. Ileocolică; 4. aa. Suprarenală; 5. m. micul psoas; 6. m. Marele
psoas; 7. a. ovariană/testiculară
dreaptă; 8. a. mezenterică caudală; 10. a. Iliacă internă; 11. a. lombară VII;
12. a. ombilicală; 13. a. circumflexă iliacă; 14. a ovariană/testiculară
stângă; 15. a. V-a lombară; 16.m. Quadratus lombar; 17. m. transversul
abdominal; 18. a. renală stângă; 19. aa. Suprarenală; 20. a. abdominală
cranială; 21. a. frenico – abdominală; 22. a. caudală frenică; 23. a. splenică.
Aorta este vasul
plasat chiar sub coloana vertebrală şi prezintă următoarele colaterale
abdominale majore (cranio-caudale): artera celiacă; artera mezenterică
cranială, arterele renale (dreaptă şi stângă) şi înainte de trifurcaţia
terminală, arterele iliace externe (dreaptă şi stânga). Toate aceste vase se
pot vizualiza ecografic (342, 394).
Prima colaterală, artera celiacă se termină prin 3
ramuri (figura 55): prima, cea mai dezvoltată este artera hepatică şi este
orientată cranial; a doua este artera gastrică stângă şi ultima, artera
splenică.
Artera hepatică se termină la nivelul sinusoidelor
hepatice.
Figura 55
Artera Celiacă la câine
- după Ewans H.E., 1993 -
Vena cavă caudală ia naştere din unirea venelor iliace drepte
şi stângi (la nivelul trifurcaţiei aortice) şi se termină la nivelul atriului
drept. La nivelul abdomenului cele mai importante vene tributare cavei caudale
sunt venele renale.
În momentul trecerii prin ficat cava caudală
colectează sângele de la venele hepatice, acestea primând sângele de la nivelul
sinusoidelor hepatice.
Vena portă ia naştere
prin unirea venei mezenterice caudale şi craniale şi colectează sângele de la
pancreas, splină şi tractul digestiv (cu excepţia anusului)(figura 56). La
nivelul originii arterei mezenterice (din aortă), vena portă „primeşte” vena
splenică, iar înainte de bifurcaţia hepatică (bifurcaţia portală) primeşte vena gastroduodenală.
Vena gastrică dreaptă este tributară venei
gastroduodenale iar vena gastrică strângă, venei splenice.
Figura 56
Vena Portă
- după Ewans H.E., 1993 -
La nivelul hilului hepatic porta se divide într-o
ramură stângă (mare) şi una dreaptă, mai redusă, fiecare irigând lobii
hepatici.
Lobii hepatici (figura 50) la câine sunt: lobul
lateral stâng, lobul lateral median, lobul quadrat, lobul drept median, lobul
drept lateral şi lobul caudat.
În acest sens, ramura dreaptă a portei porneşte dorsal şi irigă lobul drept lateral
şi lobul caudat. Ramura stângă portală este orientată ventral şi deserveşte
lobul lateral stâng, lobul medial stâng, lobul quadrat şi lobul drept medial.
Ramurile portei se termină la nivelul sinusoidelor
unde sângele se amestecă cu sângele arterial provenit din arterele hepatice.
Figura 57
Schema circulaţiei
prehepatice
Vena splenică, vena gastroduodenală dreaptă şi
ramurile portei pot fi vizualizate ecografic (342, 394).
Vena azygos dreaptă este un vas mic cu orientare
cranio-caudală care după ce trece prin diafragm se varsă în vena cavă caudală.
Vena cavă caudală şi vena azygos
împreună cu colateralele lor aparţin SISTEMULUI VENOS
SISTEMIC.
Vena portă împreună cu tributarele sale aparţin SISTEMULUI
VENOS PORTAL (figura 57).
Între cele două sisteme nu există comunicări
(macroscopice).
Şuntul portosistemic
are loc când sângele din sistemul port ajunge în sângele venos sistemic fără să
treacă prin sinusoidele hepatice. Această trecere poate avea loc prin: A) colaterale acute portosistemice; B)
prin şuntul congenital portosistemic.
Colateralele acute portosistemice sunt reprezentate de câteva vase
rudimentare extrahepatice (prehepatice) care în mod normal nu conţin sânge. În
momentul apariţiei hipertensiunii portale aceste vase se „deschid” şi permit
trecerea sângelui dintr-un sistem venos în altul. În cazul hipertensiunii doar
la nivelul venei cave, aceste colaterale nu devin funcţionale deoarece sistemul
cav cuprinde un teritoriu mai vast care permite redistribuirea presiunii
sanguine (venele renale, venele iliace etc.).
Precizări terminologice:
1.
Termenul
de Hipertensiune prehepatică defineşte afecţiunile care au loc la nivelul
sistemului port (compresiuni extravasculare sau intravasculare) şi care
dezvoltă hipertensiune portală.
2.
Termenul
de hipertensiune „intrahepatică” se
referă la afecţiunile hepatice care afectează circulaţia sanguină. În cazul
hipertensiunii intrahepatice ficatul are dimensiuni normale.
3.
Termenul
posthepatic este atribuit afecţiunilor
care afectează vena cavă sau inima (insuficienţă cardiacă dreaptă, pericardite,
compresiuni extra - sau intravasculare la nivelul venei cave caudale etc.). În acest caz sângele pătrunde în ficat
dar nu mai poate să-l „părăsească” drept pentru care ficatul se măreşte -
hepatomegalie.
Colateralele portosistemice apar în cazul
hipertensiunii prehepatice sau intrahepatice. În cazul apariţiei şi a
hipertensiunii posthepatice (asociate cu hipertensiunea prehepatică şi intrahepatică) colateralele nu se formează
deoarece creşterea presiunii în ambele sisteme (cav şi port) nu permite
deschiderea acestora.
Colateralele portosistemice (acute) devin funcţionale în momentul apariţiei
hipertensiunii portale; colateralele acute mai sunt denumite şi colateralele spleno-renale. În acest moment (hipertensiune portală)
circulaţia din sistemul hepatic nu
permite scăderea (normalizarea) presiunii din sistemul port, drept
pentru care colateralele portosistemice se deschid. Astfel sângele din vena
portă ajunge o parte în sistemul hepatic iar o altă parte (majoritar) în
sistemul cav. Datorită „scurtcircuitării” ficatului, sângele din teritoriul
mezenteric (cantitatea cea mai mare) nu mai ajunge la ficat nemaiavând loc
metabolizarea nutrienţilor absorbiţi intestinal.
În cazul hipertensiunii portale cu deschiderea
colateralelor portosistemice, presiunea creşte şi la nivelul venei cave caudale.
Din punct de vedere ecografic creşterea presiunii în sistemul cav va determina
o mărire a venelor renale – vizualizate ecografic.
Figura 58
Anatomia venei gonadale stângi
Vena gonadală (ovariană,
testiculară) stângă este tributară venei
renale stângi, spre deosebire de congenera dreaptă care se „varsă” direct în
vena cavă caudală.
–
schemă după Ewans H.E., 1993 –
În cazul venelor renale (vizualizate ecografic)
venele gonadale (ovariană sau testiculară) prezintă o particularitate (figura 58):
vena gonadală dreaptă este tributară direct venei cave caudale în timp ce vena
gonadală stângă se varsă în vena renală stângă. Acest fapt face ca în momentul
apariţiei hipertensiunii în sistemul cav (secundar hipertensiunii portale via
colateralele portosistemice), alături de venele renale să fie mărită şi vena
gonadală stângă (figura 59) (342).
Figura 59
Schemă privind aspectul
venei gonadale (ovariană/testiculară) stângă
în Hipertensiunea Portală
Vena gonadală stângă este tributară
venei renale stângi astfel că în Hipertensiunea portală alături de mărirea venei cave caudale apare şi
cea a venelelor renale şi indirect şi a
venei gonadale stângi. Vena gonadală (caudal venei renale) apare mărită şi
„boselată”, alături de apariţia colateralelor acute (mărite şi „boselate”).
Atenţie ! în momentul
diagnosticului ecografic privind existenţa unui şunt portosistemic (congenital
sau prin colaterale portosistemice
acute) pentru a se confirma diagnosticul (există o mare varietate de tipuri
anatomice în ceea ce privesc şunturile atât cele congenitale cât şi cele acute
prin colaterale portosistemice) este necesar a se efectua determinarea
amoniemiei sanguine.
În acest sens, amoniemia sanguină (cronică) este
crescută foarte mult în 3 situaţii:
1.
şuntul
portosistemic congenital
2.
şuntul
portosistemic acut prin colaterale
3.
deficienţă
enzimatice a ciclului ureii.
Efectuarea acestui test este important deoarece numai şuntul portosistemic acut prin
colaterale beneficiază de tratament chirurgical.
Hiperamoniemia apare şi în alte afecţiuni
(hepatită cronică, hemoragie digestivă) dar examenele clinice şi de laborator
permit diagnosticul diferenţial. Se mai menţionează creşterea amoniemiei în
coma hepatică şi encefalopatia portală
dar aceste manifestări (coma este o formă a encefalopatiei) apar
consecutiv hipertensiunii portale, iar şuntul este una din manifestările fizice ale
hipertensiunii portale.
Hipertensiunea portală
Din punct de vedere ecografic stabilirea
diagnosticului hipertensiunii portale se realizează prin vizualizarea venei
gonadale stângi: vena renală stângă în cazul hipertensiunii portale este uşor
mărită faţă de normal, în schimb vena
gonadală stângă este mult dilatată, putându-se decela ecografic. Szatmári V.
şi Rothuizen J., 2006 consideră vizualizarea ecografică a venei gonadale stângi un semn al hipertensiunii portale.
Odată diagnosticată, hipertensiunea portală (prin
vizualizarea venei gonadale stângi) trebuie stabilită cauza hipertensiunii,
acestea putând fi:
1.
Hipertensiune
portală prehepatică
2.
Fistulă
congenitală arterioportală
3.
Hipertensiune
portală intrahepatică
1. Hipertensiunea
portală prehepatică poate fi determinată de: A) compresiunea venei porte
(de o formaţiune tumorală sau de un chist); şi
B) obstrucţia portei de un tromb sau o formaţiune tumorală
intravasculară. Ambele situaţii pot fi decelate ecografic.
2. Fistula
congenitală arterioportală reprezintă o comunicare între o ramură a arterei
hepatice şi vena portă (ramură intrahepatică). Ecografic se observă:
Ø
ramura
portă lobară este extrem de dilatată şi sinuoasă (răsucită);
Ø
aspectul
de „fugă” sanguină – Eco doppler color – la nivelul portei.
Ø
apariţia
de colaterale portosistemice acute.
Ø
frecvent
există ascită.
3. Hipertensiune
portală intrahepatică. Se suspectează la câinii cu: hiperamoniemie,
hipertensiune portală (vizualizarea venei gonadale stângi), excluderea fistulei
arterioportale, compresiuni sau obstrucţii ale portei.
Cauzele hipertensiunii portale intrahepatice sunt:
-
boli
parenchimale hepatice (cronice)
-
anomalii
ale ramurilor portei intrahepatice (ex. hipoplazie primară a venei porte).
-
diagnosticul
se stabileşte histopatologic.
Szatmári V. şi Rothuizen J., 2006 menţionează
faptul că în cazul hipoplaziei primare a
venei porte nu se evidenţiază hipertensiunea portală iar nivelul amoniemiei este normal. În plus, hipoplazia venei porte se însoţeşte
frecvent cu fistula arteriovenoasă şi poate fi însoţită de apariţia de
colaterale portosistemice acute
Dacă hipoplazia primară a venei porte coexistă cu
Şuntul portosistemic congenital, hipoplazia nu poate fi diagnosticată
preoperator. În această situaţie, hipoplazia venei porte nu se mai însoţeşte de
hipertensiune portală (cu dezvoltarea de colaterale portosistemice) deoarece
există deja o comunicare între sistemul port şi cel portosistemic prin Şuntul
portosistemic congenital.
În concluzie, hipertensiunea portală poate fi
diagnosticată prin:
1. evidenţierea venei gonadale stângi;
2. vizualizarea colateralelor portosistemice
acute;
3. creşterea amoniemiei sanguine.
Sindromul apare în:
1.
afecţiuni
ale portei (compresiuni/ocluzii) – Hipertensiune portală prehepatică;
2.
fistulă
arteriovenoasă: ramura portei este dilatată şi extrem de sinuoasă; „fuga”
sângelui şi prezenţa de colaterale portosistemice acute;
3.
hipertensiunea
portală intrahepatică: leziuni parenchimale; Hipoplazia primară a venei porte.
Şuntul portosistemic congenital la câine
Şuntul portosistemic (Ş. portosistemic) congenital
se caracterizează printr-o venă portă mărită (secţiunea de pătrundere în ficat)
fără existenţa unei hipertensiuni
portale.
Şuntul portosistemic congenital se clasifică în şunt intrahepatic şi extrahepatic.
Deoarece şuntul prezintă diametrul cel puţin egal
cu al venei porte din care derivă,
sângele nu mai pătrunde în sistemul sinusoid hepatic (unde presiunea
este mai mare) ci trece prin şunt în sistemul venos sistemic scurtcircuitând
ficatul. Astfel ficatul primeşte doar o mică cantitate de sânge, cantitate
insuficientă pentru dezvoltarea şi funcţionalitatea sa.
B.1. Şuntul porto-caval congenital intrahepatic.
Şunturile intrahepatice reprezintă o legătură directă între una dintre
ramurile venei porte şi vena cavă caudală, malformaţia fiind diagnosticată mai
frecvent la rasele de câini de talie mare. Datorită faptului că şuntul apare la
una din ramurile portei, cealaltă ramură rămâne subdezvoltată consecutiv
hipoperfuziei. Ramura portei care realizează şuntul se termină în vena cavă fie
direct, fie prin intermediul venelor hepatice.
Şuntul porto-caval intrahepatic stâng are originea
în ramura stângă a portei care se îndreaptă ventrocranial şi apoi spre stânga
(spre diafragm), ca apoi brusc să se
îndrepte dorsal spre vena cavă în care pătrunde prin vena hepatică stângă. În această
situaţie ramura dreaptă a portei rămâne foarte redusă (de multe ori cu diametrul
sub cel al arterei hepatice).
Şuntul porto-caval intrahepatic drept constă
dintr-o dezvoltare a ramurii drepte a portei (porta pare a se continua direct
cu ramura dreaptă). Aceasta se orientează dorsolateral spre dreapta (normal) ca
apoi brusc în unghi ascuţit, să se îndrepte spre vena cavă caudală în care
pătrunde direct. Traseul dorsolateral poate fi scurt sau lung (central şi
lateral). Ramura stângă a portei este nedezvoltată.
Szatmári V. şi Rothuizen J., 2006 citează şi cazul
ambelor forme de şunt care au evoluat concomitent cu o fistulă arterioportală (342).
B.2. Şuntul portosistemic congenital extrahepatic apare mai frecvent la câinii din rasele de talie
mică şi este reprezentat de legături care au loc între
vene viscerale şi vena cavă caudală. Dintre acestea s-au descris:
-
Şuntul spleno-caval. În cazul şuntului spleno-caval, şuntul
porneşte din vena splenică (care este tributară portei) şi se uneşte cu vena
cavă caudală, o parte din sângele splenic şi gastric (vena gastrică stângă este
tributară venei splenice) scurtcircuitând ficatul.
-
Şuntul gastro – caval reprezintă unirea venei gastroduodenale
cu vena cavă (segment abdominal).
-
Şuntul spleno-azygos: constă din existenţa unui şunt între
vena splenică şi vena azygos, pătrunderea în cava caudală având loc în
segmentul toracic.
-
Şuntul gastro-azygos: similar cu cel anterior, pătrunderea
având loc tot în segmentul toracic.
-
În cazul
existenţei a două şunturi unul provenind din vena gastrică şi celălalt din vena
splenică, se consideră că este un şunt gastric drept, deoarece întotdeauna
şuntul gastro-caval este mai dezvoltat decât cel splenic.
La câine şunturile extrahepatice se încadrează
într-una din cele 4 forme descrise anterior (spleno-caval; gastro-caval;
spleno-azygos; gastro-azygos); existenţa altor tipuri de şunturi extrahepatice
fiind extrem de rară (342).
Şuntul
spleno-caval este cel mai
frecvent şunt congenital extrahepatic diagnosticat la câine (figura 60). Originea
Ş. este uşor cranial faţă de originea arterei celiace din aortă, iar locul de
vărsarea în cavă este puţin mai în faţă
decât locul de origine. Şuntul poate avea un traiect scurt sau poate prezenta o
ansă lungă care se orientează cranial spre ficat ca apoi să se întoarcă spre
origine şi să se unească cu cava caudală. Eco doppler relevă la nivelul Ş. o fugă a sângelui dinspre ficat (culoare
albastră).
Figura 60
Şuntul spleno – caval.
Originea şuntului este la
acelaşi nivel cu locul de vărsare în cavă. Şuntul se află uşor cranial faţă de
aretera celiacă
Şuntul
spleno – azygos se
apropie de cavă uşor cranial faţă de locul de origine, apoi se plasează dorsal
şi se varsă în vena cavă după ce trece
prin diafragm. Locul de origine a şuntului este similar şuntului spleno-caval
(uşor cranial faţă de originea arterei celiace).
Din punct de vedere hemodinamic, diametrul
şuntului este mai mare decât al portei (caudal locului de origine a şuntului).
Acest fapt face ca sângele să treacă prin Ş. în cavă (spre presiunea mai mică),
vena portă cranial şuntului rămânând
hipoperfuzată (cu diametrul mult redus). De aceea şi cele două ramuri
ale venei porte sunt foarte subţiri. În cazul când diametrul acestor două
ramuri rămâne de dimensiuni normale, eco-doppler decelează o circulaţie foarte
slabă (spre ficat ).
În cazul şuntului spleno - caval, aspectul
ecografic este asemănător cu colateralele acute portosistemice (din
hipertensiunea portală). Diferenţa constă din faptul că în cazul colateralelor
portosistemice acute, acestea se orientează caudal spre intestine. În plus
diametrul venei porte cranial şi caudal
faţă de colateralele portosistemice rămân egale. Vizualizarea venei gonadale
stângi cu un flux sanguin prin colaterală (care „se depărtează” de portă)
demonstrează un şunt portosistemic acut şi nu unul congenital.
* culorile standard sunt: albastru de depărtează; roşu se apropie de
transductor:
BART – blue
away, red – towards.
|
În contrast, şuntul spleno-caval congenital (sau
spleno-azygos) se orientează cranial şi traseul poate fi urmărit până la locul
de vărsare în cavă (sau diafragm). În plus, segmentul port cranial originii
şuntului spleno-caval (spleno-azygos) este întotdeauna mai mic decât segmentul
caudal şuntului. Şi ca ultim criteriu diferenţial, diametrul şuntului este egal
cu diametrul portei caudal originii şuntului, în timp ce colateralele au un diametru mult redus
faţă de portă.
Şuntul extrahepatic congenital cu originea în vena
gastrică dreaptă (gastroduodenală) (figura 61). Acest şunt poate să
prezinte una sau două comunicări (Ş. format din una sau două anse), respectiv
gastro-cavală (şunt unic) şi gastro-cavală/spleno-cavală. În cazul existenţei
celui de-al doilea şunt, spleno-caval, acesta se anastomozează cu primul
(gastro-caval) înainte de a pătrunde în
cavă.
Figura 61
Şunt gastro-caval (unic)
În cazul când vena gastrică dreaptă este tributară
(prezintă şunt cu cava) direct cavei, sângele din portă este drenat prin vena
gastrică mărită direct în cavă.
Vena gastrică dreaptă poate prezenta mai multe
aspecte anatomice (loc de unire cu duodenala, lungimea şuntului etc.) dar
întotdeauna în cazul şuntului congenital, există un şunt vena gastrică dreaptă
– vena cavă caudală. Astfel, sângele din portă pătrunde prin vena gastrică şi
apoi prin şunt în cavă unde presiunea este mai redusă. Vena portă cranial
şuntului devine hipoperfuzată şi în consecinţă de dimensiuni reduse.
O altă situaţie constă din coexistenţa şi a
şuntului spleno-caval. În acest şunt congenital vena splenică se varsă în portă
dar prezintă şi o anastomoză cu şuntul gastro-caval. De aceea atât sângele din
teritoriul splenic cât şi cel din portă va deriva prin şuntul comun
spleno-gastro-caval. Drept urmare, porta
cranial faţă de vărsarea venei splenice va fi cu un diametru mai mic decât
caudal acestei vărsări, iar cranial şuntului gastro-caval, diametrul se va
reduce şi mai mult, astfel că cele două ramuri
ale portei nu mai pot fi vizualizate ecografic. Excepţional în această
situaţie (Ş. dulu) şuntul nu intră în cavă ci rulează dorsal ca să se verse în
cavă în cavitatea toracică (şunt gastric drept – azygos).
Oricum, toate şunturile care provin din vena
gastrică dreaptă au un diametru egal cu al venei cave caudale (342).
Şunturile porto – sistemice
- sinteză -
- Şunt
dobândit – Colateralele acute
- Şunt
congenital
- Intrahepatic
Ø
Porto-caval
drept
Ø
Porto-caval
stâng
Ø
Porto-caval
bilateral
- Extrahepatic
Ø
Spleno
– caval
Ø
Gastro
– caval
Ø
Spleno
– azygos
Ø
Gastro
- azygos
C) Diagnostic ecografic diferenţial în bolile venei porte
Szatmári V. şi Rothuizen J., 2006 recomandă ca
înainte de începerea examinării vaselor sanguine din cavitatea abdominală să se
realizeze o examinare detaliată a organelor. Examinarea în modul bidimensional
permite vizualizarea cantităţilor reduse de lichid abdominal, dimensiunea şi
structura ficatului şi a rinichilor. De asemenea se evaluează separat mărimea
splinei şi a vezicii urinare (gradul de umplere şi prezenţa eventual a
calculilor urinari).
Modificările eco tipice în Şuntul portosistemic
congenital sunt
Ø
reducerea
dimensiunilor hepatice – „Ficat mic”
Ø
rinichi
normali sau măriţi (adesea cu medulara hiperecogenă)
Ø
fără revărsate abdominale
Modificările Colateralelor
acute din hipertensiunea portală
Ø
ficat
de dimensiuni normale sau reduse
Ø
ficat
„asimetric”: partea stângă este redusă/partea dreaptă este mărită
Ø
ascită
variabilă
Ø
structură
hepatică uşor sau sever modificată (ecogenitate)
Ø
rinichii
au dimensiuni normale (spre deosebire de afecţiunile congenitale cu
hipertensiune portală în care rinichii sunt măriţi – ex. Hipoplazia primară a
venei porte).
În momentul examenului ficatului/vaselor sanguine
se poate observa o cantitate mare de lichid peritoneal cu cauze extra cardiace.
Ø
în
această situaţie nu există o
hiperamoniemie mărită
Ø
în
şuntul congenital portosistemic nu există hipertensiune portală, deci nici ascită
Ø
o
cantitate mică de lichid peritoneal poate exista în mod fiziologic la căţeii
tineri. Acest lichid fiziologic poate coexista cu Şuntul congenital
portosistemic sau Deficienţele enzimatice ale ciclului ureei.
Splina prezintă dimensiuni normale atât în cazul
hipertensiunii portale – Colateralele acute,
cât şi în Şuntul portosistemic congenital. Motivul pentru care nu apare
splenomegalie în hipertensiunea portală ar fi că prezenţa colateralelor acute
dezvoltate pot „susţine” sângele în exces din hipertensiune fără a determina şi
mărirea splinei (342).
În Şuntul portosistemic congenital nu se măsoară
velocitatea fluxului portal, diagnosticul bazându-se pe vizualizarea vaselor anormale de la origine şi până
la terminarea lor.
În acest sens, se
realizează o standardizare a examinării ecografice a vaselor sanguine
hepatice în 7 planuri (342).
Faptul că pentru a diagnostica un şunt
portosistemic congenital trebuie vizualizată alături de locul de vărsare a
şuntului în vena cavă caudală şi originea
acestuia se justifică prin faptul că multe vene „normale” pătrund în cava
caudală (fără a semnifica un şunt). Dar
dacă din vena portă pleacă un vas care prezintă un flux sanguin care „se
depărtează” (de direcţia de curgere a
fluxului port) atunci cu siguranţă este vorba de un şunt (în mod normal venele doar intră în portă nu şi ies).
În cazul Colateralelor acute (Hipertensiunea
portală) se vizualizează de obicei numai locul de origine (din portă) nu şi
traseul lor datorită faptului că cel mai adesea aceste colaterale sunt subţiri
(în Şuntul Congenital portosistemic sunt largi). Faptul că vasele din
Colateralele acute (Hipertensiunea portală) sunt subţiri face dificilă
vizualizarea traseului datorită ecranării produse de masa intestinală. Acest fapt obligă ca în cazul suspicionării
prezenţei Colateralelor acute să se examineze vena gonadală stângă care este
mărită.
„Vena cavă caudală dublă” reprezintă o anomalie congenitală benignă. În această anomalie venele iliace
comune (internă şi externă) stângă şi dreaptă se unesc pentru a forma vena cavă
caudală mult cranial (înaintea venelor renale) (342). Acest fapt face ca vena renală dreaptă să se unească cu vena
comună iliacă dreaptă şi vena renală stângă cu vena iliacă comună stângă.
Aceste două vene cave caudale (cu acelaşi diametru) se plasează ventral şi lateral faţă de aortă.
Singurul dezavantaj al acestei anomalii este acela
că vena iliacă comună stângă poate fi confundată cu artera gonadală stângă
dilatată.
Pentru a evita eroarea de diagnostic trebuie ţinut
cont de faptul că:
-
anomalia
este foarte rară
-
prezenţa
celor 2 vene cave caudale nu determină creşterea amoniemiei
-
creşterea
amoniemiei poate exista doar dacă
alături de vena cavă caudală dublă există şi Şunt portosistemic
congenital sau Colaterale acute sistemice (hipertensiune portală)
-
această
anomalie să fie cunoscută, iar examenul trebuie să se facă foarte atent pentru
depistarea eventualei anomalii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu