Ficatul este un organ central al metabolismului având o rezervă funcţională foarte mare. Acest fapt face ca pentru examinarea acestuia să nu fie suficient un singur test, ci o baterie de teste. Examinarea ficatului pune o serie de probleme în sensul că:
Ø
ficatul
poate fi profund afectat fără ca modificările enzimatice să fie evidente. Şi
invers, este posibil să apară un nivel enzimatic crescut fără ca ficatul să fie
profund afectat. Aceasta deoarece multe hepatopatii evoluează cu modificări
enzimatice reduse şi invers, afecţiuni relativ uşoare implică un nivel enzimatic crescut;
Ø
examinarea
ficatului trebuie să stabilească dacă acesta este afectat primar sau secundar;
Ø
multe
din testele de examinare arată implicarea ficatului în procesul patologic şi nu
evaluează funcţia ficatului;
Ø
datorită
rezervei funcţionale foarte mari, modificările enzimatice nu apar decât după o
blocare a 55% din masa ficatului (297);
Ø
afecţiunile
care afectează acut hepatocitul vor
modifica mult mai rapid activitatea enzimatică decât afecţiunile cronice, în care
activitatea de compensare a hepatocitului este mare.
Pentru examinarea paraclinică a ficatului există metode care oferă informaţii
privind funcţionalitatea (metode „funcţionale”) şi tehnici care permit
evaluarea morfologică (metode „morfologice”). În cazul examinării unui pacient
suspectat de o hepatopatie se va examina mai întâi ficatul din punct de vedere
funcţional, urmând în a doua etapă să se evalueze morfologic organul pentru a
se determina cauza şi efectele asupra ficatului.
Din prima grupă de teste enumerăm: examen
hematologic; profil biochimic sanguin, analiza urinei, analiza fecalelor. În
cazuri deosebite pentru stabilirea diagnosticului se poate apela la tehnici
speciale: determinarea acizilor biliari
(acidul colic, acidul dezoxicolic, acidul glicocolic, acidul taurocolic – nu se
determină în cazul icterelor mecanice datorită faptului că nivelul acestora
este oricum mărit din cauza colestazei);
factorii de coagulare, ş.a. În cazul existenţei ascitei se va examina
lichidul de puncţie: nivelul proteinei, celularitatea, examen citologic,
bacteriologic, virusologic ş.a.
Testele uzuale pentru examinarea morfologică a
ficatului sunt radiografia şi ecografia. Aceste metode permit vizualizarea
ficatului, a cauzei (ex. şuntul portosistemic – radiografie cu substanţă de
contrast, pericarditele, tumori la nivelul venei cave posterioare ş.a.).
Ecografia permite vizualizarea organului, a structurii sale, a colecistului
precum şi a cauzelor sau efectelor hepatopatiilor (ascită, neoplasme etc.).
În concluzie, pentru un diagnostic etiologic
corect este necesar un examen fizic complet şi corect asociat cu examene
paraclinice adaptate la situaţia dată. Toate informaţiile trebuie corelate cu starea
clinică (ex. examenul ecografic chiar dacă în prezent este „la modă” nu poate
substitui testele care evaluează funcţionalitatea ficatului).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu