Alcaloza
ruminală este o indigestie biochimică provocată de consumul brusc şi excesiv de
furaje bogate în azot (proteic sau neproteic). Asociată cu o alcaloză
metabolică negazoasă sau chiar cu
efectele amoniacului în exces, alcaloza ruminală determină şi tulburări
ale homeostaziei calciului şi magneziului, fapt ce explică apariţia frecventă a simptomatologiei
nervoase (173).
Etiologia
alcalozei ruminale:
-
raţiile
hiperazotate şi cu hidrocarbonate în cantităţi reduse. Cel mai frecvent această
situaţie se întâlneşte în momentul hrănirii în exces cu nutreţuri concentrate;
a laptelui sau alte surse de proteină animale (în îngrăşătoriile de tăuraşi);
-
suplimentarea
în exces a hranei cu azot neproteic: uree, bicarbonat de sodiu, ape amoniacale;
-
nutreţuri
alterate şi fermentate în care dismicrobismul duce la proliferarea germenilor
din grupurile colibacililor şi Proteus;
-
apa
insalubră, furajele recoltate de pe terenuri fertilizate intens cu azotaţi;
-
furajele
verzi, crude, recoltate primăvara devreme (cu atât mai mult cu cât terenurile
au fost intens fertilizate);
-
hipersalivaţia
consecutivă înfometării sau a furajelor fibroase în exces.
Patogeneza
constă în principal din incapacitatea microflorei ruminoreticulare de a utiliza
amoniacul format în exces. Se ajunge la o veritabilă intoxicaţie cu „uree”, în
fapt fiind o intoxicaţie cu amoniac, întrutotul asemănătoare sindromului
hepatoencefalic.
Hipocalcemia şi
hipomagneziemia sunt răspunzătoare (alături de hiperamonemie) de tulburările
nervoase. Concomitent, scăderea concentraţiei ruminoreticulare de acizi graşi
volatili, determină scăderea grăsimii din lapte.
Diagnosticul
clinic. Formele uşoare pot trece neobservate, întâlnindu-se doar o scădere a
grăsimii din lapte (alcaloza face parte din indigestiile răspunzătoare de
scăderea grăsimii din lapte).
Formele grave
evoluează cu hipo- şi chiar atonia
prestomacelor, parapareză şi chiar paraplegie (hipocalcemie şi
hipomegneziemie). Alcaloza poate provoca şi manifestări nervoase - hiperexcitabilitate corticală. În cazul
intoxicaţiei cu uree, manifestările nervoase devin predominante, determinând
sacrificări pripite (173).
Diagnosticul de
certitudine se face prin determinarea pH-ului ruminal = peste 7,5 (valorile
normale: 6,2 – 7,2), fapt ce determină dispariţia tuturor infuzorilor.
Diagnosticul
diferenţial se face de afecţiunile care evoluează cu sindromul vacii culcate.
Faţă de alcaloză, la celelalte afecţiuni pH-ul ruminal este nemodificat.
O problemă
aparte o constituie diagnosticul diferenţial faţă de afecţiunile care evoluează
cu hiperexcitabilitate corticală: meningoencefalite, encefaloze (parazitare,
mecanice, toxice, carenţiale), insuficienţa hepatică gravă (sindromul hepatoencefalic cu manifestări
nervoase) ş.a.
Evoluţia şi
Prognosticul. Cazurile uşoare se rezolvă spontan, mai ales dacă în hrană se vor
adăuga hidrocarbonate. Formele grave au
prognostic grav evoluând timp de 1 - 2 zile, după care animalele sunt
sacrificate datorită simptomatologiei nervoase. În cazul supravieţuirii,
conţinutul ruminal (ruminoreticular)
evoluează spre putrefacţie prin înmulţirea germenilor de tip coli şi Proteus.
Terapia constă
din medicaţie acidă timp de câteva zile, de 2 ori/zi: 50 g. propionat de sodiu
oral; 50 - 70 ml acid lactic în 8 - 10 litri de apă; mucilag de in sau de orz –
cu sonda; 0,5 litri acid acetic 80% diluat în 10 - 15 l. apă – oral.
Mircean M.V.,
2007, recomandă administrarea de soluţii
acide – acid acetic sol. 5%. Din această soluţie se administrează 2 - 8 litri
la bovine sau 0,5 – 2 litri la ovine. Imediat se administrează pe sondă, apă
rece 40 de litri (0 - 40) – la bovine. Administrarea acidului
acetic/apă rece are drept scop reducerea absorbţiei amoniacului cât şi a
activităţii ureazice generatoare de amoniac (274)
Ghergariu S.,
1994, mai recomandă administrarea ruminativelor
alături de calciu-magneziu 150 ml i.v. şi romergan.
În cazurile în
care apare putrefacţia conţinutului ruminal,
acesta se evacuează şi se
înlocuieşte cu suc ruminal de la vacile sănătoase. În toate cazurile (grave) se
mai recomandă administrarea de melasă diluată (adaos de glucide), dar cu
atenţie să nu se ajungă la acidoză ruminală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu