Colica (cabaline)






Termenul de „colică” defineşte  durerile abdominale, indiferent de originea ei. De aceea se mai foloseşte şi un doilea termen menit să  precizeze originea sa, „colică gastrică”, „colică intestinală” (aproape un pleonasm, deoarece cuvântul colică derivă de la colon), colică biliară, colică urinară etc. (173).
La cabaline, colica defineşte strict durerile gastrointestinale, durerile de altă natură (urinară, hepatică, biliară, esofag etc.) fiind definite drept  „colici false” (44).
În acest capitol vom prezenta doar colicile gastrointestinale, acestea putând avea un caracter acut, cronic sau recurent.
Etiologia. Cele mai frecvente cauze ale colicilor la cabaline sunt: distensiile gazoase ale tractului gastrointestinal, torsiuni ale  mezenterului, ischemii-infarcte la nivel gastrointestinal; ulcere profunde gastrice şi peritonitele. Magdesian K.G. şi Smith B.P., 2009 – cit. de Bradford Smith, 2009) au clasificat cauzele colicilor la cabaline în 4  categorii: 1. Cauze frecvente; 2. Cauze  rare; 3. Cauze excepţionale; şi 4. Toxice.
1.      Cauzele  frecvente ale colicilor la cai: acumulări de gaze în intestin, cecum sau colon; spasm sau hipermotilitate intestinală; supraalimentaţie; constipaţie; obstrucţia meconiului (nou – născuţi) şi ulcere gastrice la mânji.
2.      Cauze mai puţin frecvente: dilataţie gastrică; enterite; enterocolite necrozante; peritonite;  tromboembolism, corpi străini la nivelul intestinului (nisip, fitobezoare corpi metaşlici, ş.a.)(182, 352); volvulus al intestinului subţire; lipom pendulant cu ştrangulări ale colonului; hernii (inghinale, diafragmatice, ombilicale, epiploice); prinderea colonului la nivelul ligamentului nefrosplenic; incarceraţii la nivelul „foramen epipolic” (19); infestaţii masive  parazitare (ascarizi, strongili);  substanţe parasimpaticomimetice; purgative iritante; colică psihogenă; rupturi rectale; volvulus al intestinului gros; rupturi viscerale (stomac, intestin); ileus, invaginaţie.
3.      Cauze excepţionale: aderenţe peritoneale; hematoame intramurale la nivel gastric sau intestinal; stenoze sau stricturi  intestinale; boli infecţioase (tetanos, botulism, Febra Potomac – Potomac fever; arterita infecţioasă ecvină); epuizări; reacţii anafilactice; abcese cu corinebacterii; tumori abdominale sau la nivel gastrointestinal, ischemie – necroză segmentală a intestinului;  edem malign (Clostridium); mezoteliom; carenţă în vitamina K3, atropină.
4.      Toxice: cantaridă, dioxină, warfarină, erbicide, plumb, nitrofenil-uree, intoxicaţie cu fenilbutazonă sau alte antiinflamatoare nesteroidiene; plante toxice, boala de iarbă  sau boala  ecvină africană (exotică).
La cabaline colicile reprezintă o urgenţă, această specie prezentând un prag scăzut al percepţiei dureroase, fapt ce face ca orice tulburare la nivel gastrointestinal să se manifeste exagerat prin senzaţii dureroase.
Simptomatologia: anorexie, agitaţie/stare depresivă, culcări  şi ridicări frecvente, gemete de intensitate variabilă, transpiraţii, loviri ale abdomenului, întoarcerea capului spre flanc,  trântiri bruşte din picioare.
În funcţie de intensitatea colicii, apare tahicardie cu puls slab, reumplere capilară prelungită, extremităţi reci, mucoase congestive (faza de vasodilataţie) urmate de aspect cenuşiu (faza de vasoconstricţie şi reducerea volumului bătaie al inimii). De aceea examinarea mucoaselor reprezintă un indice preţios asupra stării aparatului cardiovascular şi a fazei şocului (în momentul când mucoasele devin cenuşii, prognosticul devine sumbru).
Durerea poate fi sesizată la palparea externă (peritonite) sau internă (ETR).
Şocul este urmarea cel mai frecvent al bolilor ce evoluează cu ischemii sau infarcte (volvulus, torsiuni, tromboembolism) sau  în formele avansate ale distensiilor viscerale. În cazul corpilor străini din lumenul intestinal (ex. nisip) durerea este cel mai adesea de tip recurent, până în momentul când corpul străin produce ocluzie totală, colica devenind în acel moment acută.
Peritonitele apar în decurs de câteva zeci de minute, ca în cazul rupturilor  sau ulcerelor perforante gastrice  în care conţinutul stomacal irită peritoneul. În cazul rupturilor colonului sau rectumului, peritonita se dezvoltă în cca. 12 ore până în momentul când devine evidentă clinic (52).
Diagnosticul şi managementul  colicilor  la cabaline
Gravitatea colicii la această specie a impus ca diagnosticul să urmeze următorii paşi (Magdesian K. G. şi Smith B.P., 2009)(52):
1.      Anamneza
2.      Examenul fizic
3.      Examenul ecografic şi radiologic
4.      Examenul fecalelor
5.      Efectuarea testelor de laborator
6.      Evaluarea tratamentului
7.      Explorarea chirurgicală a pacientului

1. Anamneza - Istoricul
Deoarece colica la cabaline este o afecţiune obişnuită, formele  uşoare sau medii se tratează de obicei simptomatic cu calmante sau analgezice la care se adaugă eventual laxative. Cele mai multe colici uşoare-medii răspund favorabil la tratamentul simptomatic, spre deosebire de colicile grave care nu răspund la această terapie. Revenirea colicii de acest tip (uşoară – moderată) indică o problemă mult mai serioasă, ca de exemplu incarcerarea intestinală, apariţia  tromboembolismului, abcese interne, enterolite sau alţi corpi străini (nisip), tumori, ulcere gastrice, paraziţi, aderenţe peritoneale, constricţii  la nivel intestinal sau la nivelul aparatului renal.
2. Examenul fizic urmăreşte să determine cauza colicii. În plus, examenul fizic trebuie să excludă colicile de altă natură decât cea digestivă - colicile false, acestea fiind mult mai rare la cabaline (tabelul) (52).


Cauzele Colicilor False



Un aspect important privind diagnosticul diferenţial între colicile adevărate şi cele false îl reprezintă prezenţa borborigmelor intestinale şi a fecalelor. Prezenţa acestora orientează diagnosticul către colicile false.
Pentru  realizarea diagnosticului diferenţial un rol important revine ascultaţiei atente a cordului şi pulmonului; palparea testiculelor orientează diagnosticul către această zonă (hernii inghinale, torsiuni testiculare). 
Un ajutor deosebit îl oferă examenul transrectal (figura ), acesta permiţând  de multe ori diagnosticul  etiologic al colicii: modificări topografice ale intestinelor, distensia gazoasă intestinală, prezenţa tumorilor, abceselor, a peritonitei etc. Intestinul subţire nu se poate palpa transrectal (309).






Examenul transrectal la cabaline
- schemă -

                1. Polul caudal al splinei; 2. ligamentul nefrosplenic; 3. Marginea caudală a rinichiului stâng; 4. trunchiul mezenteric; 5. micul colon conţinând fecale – colonul flotant, descendent;  6. baza cecumului cu „Taenia ceci” (musculoasa externă); 7. Colonul stâng ventral şi dorsa.l

Pentru a înţelege topografia organelor din abdomenul caudal (ce poate fi examinat prin ETR) trebuie rememorate câteva noţiuni de anatomie a intestinului gros – figura.
ETR este util în: dilataţia cecumului;  prezenţa unor cantităţi mari de gaze sau de ingestă în intestinul subţire, în marele sau micul colon; edem mezenteric; modificări topografice ale intestinelor; hernii;  traumatisme; invaginaţii; tumori intraabdominale; abcese sau hematoame; enteroliţi; volvulus al trunchiului mezenteric, modificări ale organelor interne non cardiace (uretre, vezică urinară, ş.a.).
3. Al treilea pas îl constituie examenul ecografic şi/sau radiografic. Examenul ecografic permite diagnosticul modificărilor ficatului, a bolilor tractului digestiv, inclusiv incarcerările intestinale. Radiografia permite diagnosticul corpilor străini, inclusiv a nisipului sau  enteroliţilor (226, 227).
4. Examenul fecalelor. Examenul macroscopic permite vizualizarea nisipului, a paraziţilor ş.a. Examenul de laborator  ajută la diagnosticul  parazitar: ouă, larve sau paraziţi.
5. Examenul de laborator este util, mai ales în condiţii de clinică/spital. Acesta permite monitorizarea  clinică şi a terapiei prin diagnosticul hematologic (hematocrit, hemoglobină, exmanen hematologic); examenul biochimic sanguin (enzime, electroliţi, baze tampon, glicemie etc.)(239). Examenul citologic al lichidului de puncţie stabileşte diagnosticul în cazul mezotelioamelor dar şi a infecţiilor sau rupturilor viscerale (resturi alimentare).



Schema intestinului gros la  cabaline
- după Gheţie V., 1958 -
1. Cecum; 2. Colonul ventral drept; 3. Colonul ventral stâng; 4. Colonul dorsal stâng; 5. Colonul dorsal drept; 6. flexura diafragmatică ventrală; 7. flexura pelvină; 8.flexura diafragmatică dorsală; 9. colonul transvers; 10. colonul descendent (flotant sau micul colon).

6. Evaluarea răspunsului la tratament.
Odată apărute colicile se impune începerea tratamentului deoarece acestea nu cedează spontan. În paralel cu aplicarea tratamentului se continuă diagnosticul (prin examene fizice – palpaţie, percuţie; ETR şi ecografic/Rx.). Tratamentul iniţial constă din administrarea de  analgezice (tabelul) şi  purgative (ex. Docusat – Sintolax în doză de  1 ml/kg sol. 5%; ulei mineral – 4 litri).
Pentru evitarea rupturii stomacului se impune încă de la început introducerea sondei nasoesofagiene şi plimbarea la coardă. În acest sens, Anca Bogdan recomandă alternarea mersului cu galopul, periodic schimbându-se direcţia de mers (stânga – dreapta). Această manoperă permite pe lângă evitarea trântirii şi forţarea presei abdominale.
Eliminarea unei cantităţi mari de gaze prin sondă semnifică o dilataţie gazoasă a stomacului; aceasta poate fi primară dar şi secundară. Eliminare prin sondă a unor cantităţi mari de lichide (10 - 20 litri)  semnifică o enterită anterioară. Apariţia de lichide hemoragice şi miros urât mirositor semnifică fie o strangulaţie a intestinului subţire fie o enterită severă anterioară. În aceste cazuri se recomandă lăsarea tubului nasogastric pentru a se evita ruptura stomacului.



Analgezicele recomandate în colici la cabaline
- după Mueller P.O.E. şi Moore J.N., 2008 –


Analgeticul


Doză cabaline

Observaţii
Flumixin meglumine
0,25 – 1,1 mg/kg i.m.; i.v.

Detomidine
10-40 μg/kg i.m.; i.v.


Xylazină

0,2 – 1,1 mg/kg, i.m.; i.v.
Xylazina determină reducerea motilităţii colonului şi bradicardie
Butorphanol
0,02 – 0,08 mg/kg, i.m.; i.v.
Dozele mari determină ataxie. Adm. trebuie monitorizată
Ketoprofen
1,1 – 2,2 mg/kg i.v.

Scobutil
0,3 mg/kg i.v.
7 ml/450 kg
Determină tahicardie tranzitorie
Morfină
0,3 – 0,66 mg/kg i.v.
Se foloseşte numai împreună cu xylazina 0,66 – 1,1 mg/kg i.v. Adm. trebuie monitorizată
Pentazocină
0,3 – 0,6 mg/kg i.v.
Adm. trebuie monitorizată. Efect slab
Cloralhidrat
30-60 mg/kg i.v. la picătură
Efect slab
Fenilbutazonă
2,2 – 4,4 mg/kg i.v.
Efect slab
Dypirone
10 mg/kg i.m. sau i.v.
Efect slab

În cazul pericolului de apariţie a şocului se va adm. ser fiziologic 3 - 10 litri/oră/450 kg.
Pentru eliminarea gazelor de la nivelul cecumului se va puncţiona viscerul.
7. Laparatomie exploratorie se recomandă în următoarele situaţii (52):
Ø  colica este severă şi nu cedează la analgetice sau se ameliorează foarte puţin;
Ø  pulsul este  slab, imperceptibil iar frecvenţa cardiacă este de peste 70/min;
Ø  perfuzie tisulară deficitară: extremităţi reci, mucoasele decolorate, reumplerea capilară întârziată;
Ø  nu se percep zgomote intestinale (absenţa defecării);
Ø  prezenţa pe sonda nasogastrică a unui volum mare de lichid galben, alcalin;
Ø  lichidul de puncţie abdominal indică plăgi intestinale: prezenţa sângelui, a unor cantităţi mari de proteine.

Laparatomia este contraindicată în următoarele situaţii:
Ø  febră;
Ø  neutropenie sau neutrofilie deosebită;
Ø  icter franc sau  creşterea transaminazelor – indică o hepatopatie;
Ø  lichidul de reflux (sonda nasogastrică) este urât mirositor, acru, de culoare brună – duodenită/jejunită; mai ales atunci când după evacuarea lichidului de reflux, durerea se remite;
Ø  existenţa unor semne clare extra intestinale;
Ø  colită sau diaree;
Ø  semne neurologice sau modificări comportamentale.
Prognosticul depinde de cauza colicii, în general fiind rezervat spre grav.
Profilaxia constă din respectarea normelor de exploatare şi hrănire  a animalelor.
Tratamentul. Obiectivele terapiei sunt:
1.      Terapia analgezică
2.      Rehidratarea şi susţinerea cardiovasculară
3.      Laxativele
4.      Terapia antitoxică
5.      Terapia pentru corectarea ischemiei/reperfuzie tisulară
6.      Antibioterapia
7.      Suportul nutriţional
8.      Intervenţia chirurgicală

1. Terapia analgezică. Calmarea durerii  reprezintă prima intervenţia în cazul colicilor la cabaline. De multe ori durerea încetează după introducerea sondei nasoesofagiene (distensia gazoasă a stomacului). Aceasta se introduce de la început şi rămâne în această poziţie până la rezolvarea colicii (animalul se calmează, urinează şi defecă).
Terapia analgezică (droguri şi doze) a fost prezentată în tabelul 8.
2. Rehidratarea şi susţinerea cardiovasculară
Rehidratarea este absolut necesară pentru menţinerea volumului circulant. Aceasta se realizează prin administrarea imediată de soluţii hipertone de clorură de sodiu (5% sau 7% NaCl 1 - 2 litri i.v. – 309.). Imediat după aceasta se vor adminsitra soluţii electrolitice, eventual sub monitorizarea laboratorului (hematocrit, volumul eritrocitar,  proteina   plasmatică totală, bazele tampon, nivelul electroliţilor). În funcţie de valorile obţinute se va administra plasmă (2 - 10 litri i.v. lent; albumină umană sau soluţii coloidale până la 10 ml/kg). În lipsa datelor de laborator se vor administra soluţii electrolitice în cantităţi mari, dar cu  supravegherea pulmonului, pentru a se evita edemul pulmonar.
3. Laxativele se vor administra pentru a creşte conţinutul de apă intraluminal, a înmuia ingesta, a facilita tranzitul intestinal şi a se evita condensarea alimentelor la nivelul cecumului şi colonului.
Dintre laxative, Orsini J.A. şi Divers Th. J., 2008, recomandă:
Ø  ulei mineral (6 – 8 litri/450 kg);
Ø  sulfat de magneziu: 500 grame diluate în apă caldă/500 kg masă corporală, zilnic. Sulfatul de magneziu nu se va administra mai mult de 3 zile sau la pacienţii cu disfuncţie renală; la cei cu enterite şi la cei cu o eventuală intoxicaţie cu magneziu. Se preferă sulfatul de magneziu mai ales în indigestiile de la nivelul colonului;
Ø  Dioctyl sodium sulfosuccinate (DSS, Docusat – Sintolax) 10 – 20 mg/kg până la 2 administrări în 24 de ore. Poate determina  durere abdominală medie şi diaree;
Ø  Psyllium hydrophilic mucilloid (Metamucil) 400 gr./500 kg la 6 - 12 ore. Este recomandat mai ales în cazul colicilor produse de nisip.
4. Terapia antitoxică constă din  administrarea de seruri imune, eventual intravenos lent (Antiserum, Endoserum, Plasmă hiperimună)
5. Terapia pentru reperfuzie – ischemie se face prin administrarea de antiinflamatorii la fiecare 12 ore. Autorii mai recomandă administrarea de Dimethyl sulfoxide în doză de 100 mg/kg la 8-12 ore diluat în sol. electrolitice 10% (autorii menţionează totuşi  faptul că eficacitatea nu a fost verificată).
6. Antibioterapia se foloseşte doar în cazurile când sunt demonstrate infecţii: Penicilină 22.000 – 44.000 U.I./Kg i.v. la 12 ore sau i.m. la 6 ore; Metronidazol 30 mg/kg în clismă la 8 ore sau 15 mg/kg i.v. la 8-12 ore.
7. Terapia nutriţională. Animalele cu colici vor fi oprite de la fân sau grăunţe timp de 12 – 18 ore; dacă nu prezintă reflux gastric pacienţii pot consuma apă şi soluţii minerale. Animalele care răspund la tratament vor reintra în raţia zilnică  pe parcursul a 24 – 48 ore (fân, furaje umede şi la urmă grăunţa uscate).

8. Terapia chirurgicală indicaţiile şi contraindicaţiile au fost prezentate anterior (Laparatomia exploratorie).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu