Termenul de
„colică” defineşte durerile abdominale,
indiferent de originea ei. De aceea se mai foloseşte şi un doilea termen menit
să precizeze originea sa, „colică
gastrică”, „colică intestinală” (aproape un pleonasm, deoarece cuvântul colică
derivă de la colon), colică biliară, colică urinară etc. (173).
La cabaline, colica defineşte strict durerile gastrointestinale, durerile
de altă natură (urinară, hepatică, biliară, esofag etc.) fiind definite
drept „colici false” (44).
În acest capitol vom prezenta doar colicile gastrointestinale, acestea
putând avea un caracter acut, cronic sau recurent.
Etiologia. Cele mai frecvente cauze ale colicilor la cabaline sunt:
distensiile gazoase ale tractului gastrointestinal, torsiuni ale mezenterului, ischemii-infarcte la nivel
gastrointestinal; ulcere profunde gastrice şi peritonitele. Magdesian K.G. şi
Smith B.P., 2009 – cit. de Bradford Smith, 2009) au clasificat cauzele
colicilor la cabaline în 4 categorii: 1.
Cauze frecvente; 2. Cauze rare; 3. Cauze
excepţionale; şi 4. Toxice.
1.
Cauzele frecvente
ale colicilor la cai: acumulări de gaze în intestin, cecum sau colon; spasm sau
hipermotilitate intestinală; supraalimentaţie; constipaţie; obstrucţia meconiului
(nou – născuţi) şi ulcere gastrice la mânji.
2.
Cauze mai puţin frecvente: dilataţie gastrică; enterite;
enterocolite necrozante; peritonite;
tromboembolism, corpi străini la nivelul intestinului (nisip,
fitobezoare corpi metaşlici, ş.a.)(182, 352); volvulus al intestinului subţire;
lipom pendulant cu ştrangulări ale colonului; hernii (inghinale, diafragmatice,
ombilicale, epiploice); prinderea colonului la nivelul ligamentului
nefrosplenic; incarceraţii la nivelul „foramen epipolic” (19); infestaţii masive parazitare (ascarizi, strongili); substanţe parasimpaticomimetice; purgative
iritante; colică psihogenă; rupturi rectale; volvulus al intestinului gros;
rupturi viscerale (stomac, intestin); ileus, invaginaţie.
3.
Cauze excepţionale: aderenţe peritoneale; hematoame
intramurale la nivel gastric sau intestinal; stenoze sau stricturi intestinale; boli infecţioase (tetanos,
botulism, Febra Potomac – Potomac fever;
arterita infecţioasă ecvină); epuizări; reacţii anafilactice; abcese cu
corinebacterii; tumori abdominale sau la nivel gastrointestinal, ischemie –
necroză segmentală a intestinului; edem
malign (Clostridium); mezoteliom; carenţă în vitamina K3, atropină.
4.
Toxice: cantaridă, dioxină, warfarină, erbicide, plumb,
nitrofenil-uree, intoxicaţie cu fenilbutazonă sau alte antiinflamatoare
nesteroidiene; plante toxice, boala de iarbă
sau boala ecvină africană
(exotică).
La cabaline colicile reprezintă o urgenţă, această specie prezentând un
prag scăzut al percepţiei dureroase, fapt ce face ca orice tulburare la nivel
gastrointestinal să se manifeste exagerat prin senzaţii dureroase.
Simptomatologia: anorexie, agitaţie/stare depresivă, culcări şi ridicări frecvente, gemete de intensitate
variabilă, transpiraţii, loviri ale abdomenului, întoarcerea capului spre
flanc, trântiri bruşte din picioare.
În funcţie de intensitatea colicii, apare tahicardie cu puls slab,
reumplere capilară prelungită, extremităţi reci, mucoase congestive (faza de
vasodilataţie) urmate de aspect cenuşiu (faza de vasoconstricţie şi reducerea
volumului bătaie al inimii). De aceea examinarea mucoaselor reprezintă un
indice preţios asupra stării aparatului cardiovascular şi a fazei şocului (în
momentul când mucoasele devin cenuşii, prognosticul devine sumbru).
Durerea poate fi sesizată la palparea externă (peritonite) sau internă
(ETR).
Şocul este urmarea cel mai frecvent al bolilor ce evoluează cu ischemii sau
infarcte (volvulus, torsiuni, tromboembolism) sau în formele avansate ale distensiilor
viscerale. În cazul corpilor străini din lumenul intestinal (ex. nisip) durerea
este cel mai adesea de tip recurent, până în momentul când corpul străin
produce ocluzie totală, colica devenind în acel moment acută.
Peritonitele apar în decurs de câteva zeci de minute, ca în cazul
rupturilor sau ulcerelor perforante
gastrice în care conţinutul stomacal
irită peritoneul. În cazul rupturilor colonului sau rectumului, peritonita se
dezvoltă în cca. 12 ore până în momentul când devine evidentă clinic (52).
Diagnosticul şi managementul
colicilor la cabaline
Gravitatea colicii la această specie a impus ca diagnosticul să urmeze
următorii paşi (Magdesian K. G. şi Smith B.P., 2009)(52):
1.
Anamneza
2.
Examenul fizic
3.
Examenul ecografic şi radiologic
4.
Examenul fecalelor
5.
Efectuarea testelor de laborator
6.
Evaluarea tratamentului
7.
Explorarea chirurgicală a pacientului
1. Anamneza - Istoricul
Deoarece colica la cabaline este o afecţiune obişnuită, formele uşoare sau medii se tratează de obicei
simptomatic cu calmante sau analgezice la care se adaugă eventual laxative.
Cele mai multe colici uşoare-medii răspund favorabil la tratamentul
simptomatic, spre deosebire de colicile grave care nu răspund la această
terapie. Revenirea colicii de acest tip (uşoară – moderată) indică o problemă
mult mai serioasă, ca de exemplu incarcerarea intestinală, apariţia tromboembolismului, abcese interne,
enterolite sau alţi corpi străini (nisip), tumori, ulcere gastrice, paraziţi,
aderenţe peritoneale, constricţii la
nivel intestinal sau la nivelul aparatului renal.
2. Examenul fizic urmăreşte să determine cauza colicii. În plus, examenul fizic
trebuie să excludă colicile de altă natură decât cea digestivă - colicile
false, acestea fiind mult mai rare la cabaline (tabelul) (52).
Cauzele Colicilor False
Un aspect
important privind diagnosticul diferenţial între colicile adevărate şi cele
false îl reprezintă prezenţa borborigmelor intestinale şi a fecalelor. Prezenţa
acestora orientează diagnosticul către colicile false.
Pentru realizarea diagnosticului diferenţial un rol
important revine ascultaţiei atente a cordului şi pulmonului; palparea
testiculelor orientează diagnosticul către această zonă (hernii inghinale,
torsiuni testiculare).
Un ajutor
deosebit îl oferă examenul transrectal (figura ), acesta permiţând de multe ori diagnosticul etiologic al colicii: modificări topografice
ale intestinelor, distensia gazoasă intestinală, prezenţa tumorilor, abceselor,
a peritonitei etc. Intestinul subţire nu se poate palpa transrectal (309).
Examenul transrectal la
cabaline
- schemă -
1. Polul caudal al splinei; 2.
ligamentul nefrosplenic; 3. Marginea caudală a rinichiului stâng; 4. trunchiul
mezenteric; 5. micul colon conţinând fecale – colonul flotant, descendent; 6. baza cecumului cu „Taenia ceci”
(musculoasa externă); 7. Colonul stâng ventral şi dorsa.l
Pentru a
înţelege topografia organelor din abdomenul caudal (ce poate fi examinat prin
ETR) trebuie rememorate câteva noţiuni de anatomie a intestinului gros – figura.
ETR este util
în: dilataţia cecumului; prezenţa unor
cantităţi mari de gaze sau de ingestă în intestinul subţire, în marele sau
micul colon; edem mezenteric; modificări topografice ale intestinelor;
hernii; traumatisme; invaginaţii; tumori
intraabdominale; abcese sau hematoame; enteroliţi; volvulus al trunchiului
mezenteric, modificări ale organelor interne non cardiace (uretre, vezică
urinară, ş.a.).
3. Al treilea
pas îl constituie examenul ecografic şi/sau radiografic. Examenul ecografic
permite diagnosticul modificărilor ficatului, a bolilor tractului digestiv,
inclusiv incarcerările intestinale. Radiografia permite diagnosticul corpilor
străini, inclusiv a nisipului sau
enteroliţilor (226, 227).
4. Examenul
fecalelor. Examenul macroscopic permite vizualizarea nisipului, a paraziţilor
ş.a. Examenul de laborator ajută la
diagnosticul parazitar: ouă, larve sau
paraziţi.
5. Examenul de
laborator este util, mai ales în condiţii de clinică/spital. Acesta permite
monitorizarea clinică şi a terapiei prin
diagnosticul hematologic (hematocrit, hemoglobină, exmanen hematologic);
examenul biochimic sanguin (enzime, electroliţi, baze tampon, glicemie etc.)(239).
Examenul citologic al lichidului de puncţie stabileşte diagnosticul în cazul
mezotelioamelor dar şi a infecţiilor sau rupturilor viscerale (resturi
alimentare).
Schema intestinului gros
la cabaline
- după Gheţie V., 1958 -
1.
Cecum; 2. Colonul ventral drept; 3. Colonul ventral stâng; 4. Colonul dorsal
stâng; 5. Colonul dorsal drept; 6. flexura diafragmatică ventrală; 7. flexura
pelvină; 8.flexura diafragmatică dorsală; 9. colonul transvers; 10. colonul
descendent (flotant sau micul colon).
6. Evaluarea
răspunsului la tratament.
Odată apărute
colicile se impune începerea tratamentului deoarece acestea nu cedează spontan.
În paralel cu aplicarea tratamentului se continuă diagnosticul (prin examene
fizice – palpaţie, percuţie; ETR şi ecografic/Rx.). Tratamentul iniţial constă
din administrarea de analgezice (tabelul) şi purgative (ex. Docusat – Sintolax
în doză de 1 ml/kg sol. 5%; ulei mineral
– 4 litri).
Pentru evitarea
rupturii stomacului se impune încă de la început introducerea sondei nasoesofagiene
şi plimbarea la coardă. În acest sens, Anca Bogdan recomandă alternarea
mersului cu galopul, periodic schimbându-se direcţia de mers (stânga –
dreapta). Această manoperă permite pe lângă evitarea trântirii şi forţarea
presei abdominale.
Eliminarea unei
cantităţi mari de gaze prin sondă semnifică o dilataţie gazoasă a stomacului;
aceasta poate fi primară dar şi secundară. Eliminare prin sondă a unor
cantităţi mari de lichide (10 - 20 litri)
semnifică o enterită anterioară. Apariţia de lichide hemoragice şi miros
urât mirositor semnifică fie o strangulaţie a intestinului subţire fie o
enterită severă anterioară. În aceste cazuri se recomandă lăsarea tubului
nasogastric pentru a se evita ruptura stomacului.
Analgezicele recomandate în colici la
cabaline
- după Mueller P.O.E. şi Moore J.N., 2008
–
Analgeticul
|
Doză cabaline
|
Observaţii
|
Flumixin meglumine
|
0,25 – 1,1 mg/kg i.m.; i.v.
|
|
Detomidine
|
10-40 μg/kg i.m.; i.v.
|
|
Xylazină
|
0,2 – 1,1 mg/kg, i.m.; i.v.
|
Xylazina determină reducerea motilităţii
colonului şi bradicardie
|
Butorphanol
|
0,02 – 0,08 mg/kg, i.m.; i.v.
|
Dozele mari
determină ataxie. Adm. trebuie monitorizată
|
Ketoprofen
|
1,1 – 2,2 mg/kg i.v.
|
|
Scobutil
|
0,3 mg/kg i.v.
7 ml/450 kg
|
Determină
tahicardie tranzitorie
|
Morfină
|
0,3 – 0,66 mg/kg i.v.
|
Se foloseşte
numai împreună cu xylazina 0,66 – 1,1 mg/kg i.v. Adm. trebuie monitorizată
|
Pentazocină
|
0,3 – 0,6 mg/kg i.v.
|
Adm. trebuie
monitorizată. Efect slab
|
Cloralhidrat
|
30-60 mg/kg i.v. la picătură
|
Efect slab
|
Fenilbutazonă
|
2,2 – 4,4 mg/kg i.v.
|
Efect slab
|
Dypirone
|
10 mg/kg i.m. sau i.v.
|
Efect slab
|
În cazul
pericolului de apariţie a şocului se va adm. ser fiziologic 3 - 10
litri/oră/450 kg.
Pentru
eliminarea gazelor de la nivelul cecumului se va puncţiona viscerul.
7. Laparatomie
exploratorie se recomandă în următoarele situaţii (52):
Ø colica este severă şi nu cedează la
analgetice sau se ameliorează foarte puţin;
Ø pulsul este slab, imperceptibil iar frecvenţa cardiacă
este de peste 70/min;
Ø perfuzie tisulară deficitară: extremităţi
reci, mucoasele decolorate, reumplerea capilară întârziată;
Ø nu se percep zgomote intestinale (absenţa
defecării);
Ø prezenţa pe sonda nasogastrică a unui
volum mare de lichid galben, alcalin;
Ø lichidul de puncţie abdominal indică plăgi
intestinale: prezenţa sângelui, a unor cantităţi mari de proteine.
Laparatomia este
contraindicată în următoarele situaţii:
Ø febră;
Ø neutropenie sau neutrofilie deosebită;
Ø icter franc sau creşterea transaminazelor – indică o
hepatopatie;
Ø lichidul de reflux (sonda nasogastrică) este
urât mirositor, acru, de culoare brună – duodenită/jejunită; mai ales atunci
când după evacuarea lichidului de reflux, durerea se remite;
Ø existenţa unor semne clare extra
intestinale;
Ø colită sau diaree;
Ø semne neurologice sau modificări comportamentale.
Prognosticul
depinde de cauza colicii, în general fiind rezervat spre grav.
Profilaxia
constă din respectarea normelor de exploatare şi hrănire a animalelor.
Tratamentul. Obiectivele
terapiei sunt:
1.
Terapia
analgezică
2.
Rehidratarea
şi susţinerea cardiovasculară
3.
Laxativele
4.
Terapia
antitoxică
5.
Terapia
pentru corectarea ischemiei/reperfuzie tisulară
6.
Antibioterapia
7.
Suportul
nutriţional
8.
Intervenţia
chirurgicală
1. Terapia
analgezică. Calmarea durerii reprezintă
prima intervenţia în cazul colicilor la cabaline. De multe ori durerea
încetează după introducerea sondei nasoesofagiene (distensia gazoasă a
stomacului). Aceasta se introduce de la început şi rămâne în această poziţie
până la rezolvarea colicii (animalul se calmează, urinează şi defecă).
Terapia analgezică
(droguri şi doze) a fost prezentată în tabelul 8.
2. Rehidratarea
şi susţinerea cardiovasculară
Rehidratarea
este absolut necesară pentru menţinerea volumului circulant. Aceasta se
realizează prin administrarea imediată de soluţii hipertone de clorură de sodiu
(5% sau 7% NaCl 1 - 2 litri i.v. – 309.). Imediat după aceasta se vor
adminsitra soluţii electrolitice, eventual sub monitorizarea laboratorului
(hematocrit, volumul eritrocitar,
proteina plasmatică totală,
bazele tampon, nivelul electroliţilor). În funcţie de valorile obţinute se va
administra plasmă (2 - 10 litri i.v. lent; albumină umană sau soluţii coloidale
până la 10 ml/kg). În lipsa datelor de laborator se vor administra soluţii
electrolitice în cantităţi mari, dar cu
supravegherea pulmonului, pentru a se evita edemul pulmonar.
3. Laxativele se
vor administra pentru a creşte conţinutul de apă intraluminal, a înmuia
ingesta, a facilita tranzitul intestinal şi a se evita condensarea alimentelor
la nivelul cecumului şi colonului.
Dintre laxative,
Orsini J.A. şi Divers Th. J., 2008, recomandă:
Ø ulei mineral (6 – 8 litri/450 kg);
Ø sulfat de magneziu: 500 grame diluate în
apă caldă/500 kg masă corporală, zilnic. Sulfatul de magneziu nu se va
administra mai mult de 3 zile sau la pacienţii cu disfuncţie renală; la cei cu
enterite şi la cei cu o eventuală intoxicaţie cu magneziu. Se preferă sulfatul
de magneziu mai ales în indigestiile de la nivelul colonului;
Ø Dioctyl sodium sulfosuccinate (DSS,
Docusat – Sintolax) 10 – 20 mg/kg până la 2 administrări în 24 de ore. Poate determina durere abdominală medie şi diaree;
Ø Psyllium hydrophilic mucilloid (Metamucil)
400 gr./500 kg la 6 - 12 ore. Este recomandat mai ales în cazul colicilor
produse de nisip.
4. Terapia
antitoxică constă din administrarea de
seruri imune, eventual intravenos lent (Antiserum, Endoserum, Plasmă
hiperimună)
5. Terapia
pentru reperfuzie – ischemie se face prin administrarea de antiinflamatorii la
fiecare 12 ore. Autorii mai recomandă administrarea de Dimethyl sulfoxide în
doză de 100 mg/kg la 8-12 ore diluat în sol. electrolitice 10% (autorii menţionează
totuşi faptul că eficacitatea nu a fost
verificată).
6.
Antibioterapia se foloseşte doar în cazurile când sunt demonstrate infecţii:
Penicilină 22.000 – 44.000 U.I./Kg i.v. la 12 ore sau i.m. la 6 ore;
Metronidazol 30 mg/kg în clismă la 8 ore sau 15 mg/kg i.v. la 8-12 ore.
7. Terapia
nutriţională. Animalele cu colici vor fi oprite de la fân sau grăunţe timp de
12 – 18 ore; dacă nu prezintă reflux gastric pacienţii pot consuma apă şi
soluţii minerale. Animalele care răspund la tratament vor reintra în raţia
zilnică pe parcursul a 24 – 48 ore (fân,
furaje umede şi la urmă grăunţa uscate).
8. Terapia
chirurgicală indicaţiile şi contraindicaţiile au fost prezentate anterior (Laparatomia
exploratorie).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu